S’a intamplat ca intr’un desen animat prost in care un miel zburda pe campii si la un momet dat din neant apare o tigaie mare si i se lipeste de fata. Mielul se face afis. Isi revine, se enerveaza, apoi plange, apoi multumeste tigaii pentru faptul ca nu era prea incinsa in momentul impactului.
La temperatura camerei fiind,tigaia,spre surprinderea pana si a mielului,i’a inrosit fata mult prea mult. Roseata venea de fapt de la el. Erau confirmarile care veneau valuri valuri si isi faceau culcus pe fata lui cotropind’o pana in varful urechilor.
Tigaia are si ea povestea ei. A fost si ea incinsa la un moment dat iar mielul a fugit de ea din frica uleiului care i’ai fi putut arde oasele coarnelor. A luat’o la fuga pentru a evita nenorocirea desi in strafundul inimii astepta cu nerabdare sa se raceasca metalul pentru a’l putea saruta constient fiind ca acolo isi va avea sfarsitul. Ar fi vrut sa creeze un fel de conexiune cu tigaia astfel incat socul contopirii celor doi sa nu fie atat de dramatic si de dureros. Tigaia insa l’a urmarit. El a vazut’o plimbandu’se si alergand de colo colo. A crezut ca aerul care se loveste de ea o va mai raci. Cu timpul si’a luat gandul de la impactul termal care l’ar fi putut avea cu ea pana cand a uitat in totalitate ca va mai exista vreodata.
Cand s’a izbit cu toata greutatea vitezei in ea a constientizat ca nu de temperetura ar fi trebuit sa’i fie frica ci de duritatea materialului. Nu s’a gandit niciodata ca botul i se va face acordeon, dintii i se vor face lame de guma de mestecat, ochii i se vor face monezi, nasul i se va face rat si urechile sustinatoarele acestiu tablou de rasul lumii.
Impactul fizic a durat 1 secunda, in schimb cel psihic a insemnat o adevarata agonie de’un secol. Ar fi vrut sa’si dezlipeasca fata de acolo dar metalul nu l’a lasat. Il urmarea in oricare directie si’ar fi intors privirea. S’a tinut scai de el multa vreme pana cand a trecut durerea fizica si a iceput sa’l deranjeze insistenta in fata adevarului.
Ce nu s’a vazut cu ochiul liber insa , a fost faptul ca in momentul impactului mielul avea buzele tuguiate in asteptarea parca a unui sarut venit din partea patului cartofilor prajiti. Stia ca va veni desi zburda nonsalant si radia de naivitate si siguranta de sine.
Singur pe scena vietii lui,cu fata facuta farfurie ornamentala, asezat pe zapada rece,sta blocat si se gandeste cat de dulce si pur a fost acel sarut venit cu o violenta ametitoare care i’a sifonat fata si sufletul.
Se gandeste cu oroare ca urmeaza sa se lase cortina. Cu fiecare centimetru cu care se apropie de pamant ii prelungeste agonia si ii deschide ranile, chiar si cele nefacute inca. Ii zgarie simturile si ii pune otrava la radacinile plantelor din stomacul lui.
