Importanta lucrurilor mici.
Aparent lucrurile mici par lipsite de importanta. Nu te gandesti vreodata ca un lucru mic iti poate modifica viata intr’un mod dramatic, benefic , fatal sau total.
Lucrurile mici sunt facute parca special sa’ti modifice traiectoria la 180 de grade spre bine sau rau, fara optiunea unei cai de mijloc.
Sa luam spre exemplu un ac. Acelasi ac care te inteapa intr’o milisecunda iti poate reduce viata considerabil ,daca mai poarta inca caldura lichidului rosu dintr’o vena precedenta care defileaza cu vreo boala transmisibila , venerica si mortala.
Transmisibila, venerica si mortala sunt trei cuvinte sinistre care stau in asteptare privind linistite din varful unui ac. Ii cunosti riscurile, le vezi in momentul tasnirii lichidului din varful lui si totusi…”mie nu mi se poate intampla” incerci sa te convingi, cu un zambet triumfator pe fata, si continui drumul „intepatorului” spre carnea ta lucida, care daca ar putea s’ar imprastia in mii de bucatele si s’ar evapora.
La fel de mic este si gandul unei crime cu premeditare sau a unui jaf major care te va arunca intr’o mare de oameni,iar ei la randul lor te vor exila intr’o cladire pe care nici gandul nu o poate gandi sau cuprinde.
Mica este si celula din care ne conturam si ne facem „mari”, asta daca avem norocul, sansa, conditiile si vointa.
Si mina unui pix este la fel de mica, asemenea intepaturii anterioare, cu care iti povestesti viata si trairile unor oameni necunoscuti si astepti ca ei sa te asculte si sa te inteleaga. Ca la Ateneu, cu auditoriu, care la sfarsit te vor aplauda furtunos sau te vor injura la fel de furtunos, zgomotos si dureros. Iti vei blestema viata in momentele acelea si vei fi dorit ca acel pix sa nu fi scris vreodata aceste randuri . Ai fi dorit in schimb sa ti’l fi bagat in gat sa’ti fi taiat carotida cu el pentru a sangera asemenea dezamagirii pe care o insemneaza.
La fel poate fi si o lipitoare care ti se lipeste de piele si te suge pana la ultima suflare, incet, sa simti din toti rarunchii cum te cotropeste si isi infige acul in tine, si poate nu o data, iar tu sa nu poti face nimic constrans fiind de imprejurarile situatiei pe buna dreptate meritata.
Pe langa toate aceste lucruri mici care ne pot rani major, noi, prin statura noastra si statutul care il purtam dupa noi ca pe o umbra, insumam niste vietuitoare minuscule, umblatoare, pe aceasta planeta pe care nu o putem cuprinde cu mintile noastre inguste.
Ne inghesuim in niste cutii puse una peste alta pe care le numim generic „blocuri”, sau in altele pe care le stapanim singuri si le numim la fel de generic „case”. Ne balacim in cazile noastre cu sisteme de masaj sau cu cromo-terapie, fara sa ne dam seama ca toata apa pe care o poate inghiti o cada si in care ne putem ineca foarte usor, face parte dintr’o „cada” imensa care ne poate cuprinde pe toti fara sa constientizam cand sau de ce.
Ne ingropam in lucruri marunte si invatam despre lucruri marete la care exista posibilitatea de a ajunge,daca vrea regizorul,sau daca cotizam cuminti la diferitele cladiri cu cruci in care intram si plecam capul, pentru ca asa ne’a invatat la scoala sau pentru ca „asa trenuie!”.
Despre cine spune ce si cum trebuie am mai spus si nu are rost sa ma repet.
Ideea este ca suntem niste „nimicuri” care ne zbatem sa devenim „ceva” sau „cineva” iar cand reusim mereu va exista o persoana care ne va spune : „ „cineva” trebuie sa duca gunoiul!”.
