M-am saturat sa scriu despre iubire…toata lumea scrie despre ea, vorbeste despre ea, o simte , o face , o gadila, o hraneste, o pune la loc de cinste, ba chiar unii sustin ca EA este singura care ne mai poate salva!
Bullshit.
Noi o cinstim, numai ca nu’I ridicam altar,si ea ce face in schimb? Sunt convinsa ca v-au trecut prin minte deja vreo 3 lucruri pe care “iubirea” vi le-a provocat iar ele nu au fost deloc placute. Cu toate acestea continuati sa o cautati ca niste drogati in sevraj. Nu drogurile ar trebui interzise pentru ca ele nu te omoara daca tu nu vrei asta. Daca fumezi un cui nu iti vinzi casa pentru unca unul sau daca tragi o data nu o vinzi pe mama pentru inca o linie.
Iubirea insa isi bate joc de noi cu zambetul pe buze. Ne pune cutite in gat si lame pe vene, ne desparte de parinti , de familie de prieteni, de animalul de companie…sau asta este tocmai cel cu care iti imparti “iubirea” ?
De la alcool de exemplu esti depresiv o singura zi. Simti ca ti se prapadeste orizontul pe tine, ca tavanul iti pica in cap si ca o soapta este ca un urlet. O SINGURA ZI! Dupa iubire cam cate zile ai suferit ca un caine , ai stat nemancat si nebaut si te-ai imprietenit cu balconul si balustrada lui aflate la etajul 10? Cate zile nu ai stat calare pe telefon sau pe geam sa vezi daca vine sau iti da un semn de viata. De murit cu siguranta nu a murit. Un om care paraseste nu va fi niciodata depresiv,asa ca stai linistit ca nu s-a intamplat nimic grav, asta in cazul in care iti faceai griji. Pur si simplu te igora pentru ca asa a auzit el la televizor,ca indiferenta doare cel mai tare.
Inca nu inteleg de ce deschidem usa aceste criminale in serie ca ne va lega de calorifer sau de un scaun si ne va transa ca pe niste bucati de carne “in numele iubirii” , cu cel mai mare ranjet posibil pe fata. Se presupune ca noi avem principii , ca suntem oameni cu scaun la cap si ca daca altcineva in alte circumstante ne-ar fi cerut sa renuntam la o mana nu am fi facut-o. In schimb, pentru EA ne dam ambele maini fara sa ne mai gandim ca nu vom mai putea scrie, picta sau manca niciodata cum o faceam odinioara, adica normal. Si pe langa toate astea mai suntem si multumiti al naibii de isprava pe care tocmai am facut-o.
Naluca asta e ca soarele. Apare in fiecare zi de dimineata si dispare seara cu ce mai mare seninatate. Stim ca se va intampla asta, este nesimtit de previzibil si totusi…uitati-va la voi cum stati cu nasurile lipite de geam ca niste dobitoci cu comportamente de copii de tata asteptand a doua zi cu sufletul la gura pentru a va mai incalzi cateva ore,pe ceas, soarele.
Sa fim oare atat de stupizi?
Se prea poate spune ca din iubire faci lucruri marete.
Nu.
Nu faci lucruri marete.
Faci lucruri tampite pe care educatia primita acasa si la scoala nu te-ar fi lasat sa le faci si care oricum nu folosesc nimanui,decat poate tie,pret de vreo zi sau doua pana ii trece farmecul si gloria iti este suflata de vantul calai de toamna.
O sa ingheti cu un zambet tampit pe fata in amintirea anilor de liceu sau a primei iubiri pe care o intalnesti exact acolo, in acea institutie, nu in alta, nu la gradinita nu la spital, ci tocmai acolo, in liceu.
Ok.
Ne nastem.
Traim…cat ne tin balamalele.
Murim.
Super.
Ah…
Si iubim…iubim cu totul intr’u totul!
Poate voi…
Eu sunt in tabara de creatie departe de acest tablou apocaliptic foarte asemanator Sodomei si Gomorei!!.
