Cum este sa te plimbi noaptea pe strazile orasului tau drag, privind prin geamul unei masini ca si cand nu ai mai vazut niciodata locurile copilariei tale? Sa te uiti in jur cu cea mai mare curiozitate posibila. Sa cobori pe strazile orasului de pe langa Tampa, strazi inguste unde descoperi ca nu aveai motive de clautrofobie in momentul urcarii tale in lift.
Te uiti in stanga si vezi multe luminite care iau conturul mai multor case. Priveliste de Hollywood, numai ca pe dealul nostru scrie mare si citet „BRASOV”.
Te uiti in jur la case putand baga mana in foc ca esti pe’o ulita europenizata in spatiul rural.
Treci prin intersectii cu sensuri giratorii de’o schioapa imprastiate prin orasul tau drag si cu greu te poti stapani sa nu’ti fuga gandul la sensurile giratorii ale capitalei noastre de nepretuit unde se sta la rand ca la coada la portocale i ‚84. Arunci apoi din nou un ochi retrospectiv la giratoriile noastre ornate frumos cu flori si cu cate o troita menitasa te protejeze 100 de metri pana in centrul istoric indiferent in ce colt al catunului te afli.
Centrul istoric.
Te’ai uitat vreodata pe sus in timp ce mergeai pe pietonala cu nume rasunator „Republicii”, in drumul tau linistit spre toate cele 4 magazine unde se inghesuie toata „floarea cea vestita” a falnicului nostru oras muncitoresc? Daca nu te ajut eu.
Acolo salajluiesc multe case care stau sa cada din cauza poverii anilor si a tuturor tropaielilor pe care le’a suportat. Cu aceasta imagine gen „vintage” impregnata pe retina, iti aduci aminte brusc de centru Bucurestiului unde troneaza falnic batranul „INTERCONTINENTAL” care daca ar avea puterea vorbirii l’ar detrona pe Caragiale sau Eminescu si care daca ar scoate spre vizionare „agenda neagra” alflata sub „desk’ul” Receptiei ar rusina multe fete serioase si datatoare de spagi pe te miri unde.
Te gandesti acum cu un ranjet pe fata daca orasul asta prafuit a avut parte vreodata de o astfel de agenda.
E ca la Monte Carlo.
Avem si noi Belvederea noastra unde se aduna mereu tineri olimpici care studiaza din greu privind orasul de sus, in masinile lor cumparate din bursa de merit anuala. Studiaza atat de intens incat aburii culturii incetoseaza geamurile care se mai deschid din cand pentru ca ei, meritosii, sa poata trage cate o gura de aer curat si un fum de gudron pe nas, ca de’, e greu sa fi premiant.
Ce nu stiu ei este faptul ca orasul nostru drag ne’a mai pus la dispozitie o mini-Belvedere descoperita de curand de propria’mi persoana cu ajutorul unei bune prietene doritoare de impartasit secretele de sub fustele orasului inghesuit intr’o depresiune.
E un loc salbatic. Ai senzatia ca esti la capatul pamantului iar sfarsitul tau in prapastia „Brasov” te desparte de o balustrada albastra, scofalcita si pictata de alti olimplici din „garda veche” putin mai „pro nature” decat cei cei comerciali din partea cealalta.
Nu vreau sa denigrez sau sa ridic in slavi niciuna dintre partile puse in boxa acuzatiilor.
Sunt doar constatari despre cum ne desfasuram cuminti activitatea de rutina , fiecare pe parcela sa , dupa normele total europene pe care le urmam cu strictete. 
)
