Mi s’a intamplat ca intr’o seara, intr’o camera,sa stau tolanita pe o canapea si sa privesc tamp o bicicleta verde care avea rol de tablou,sub ea un dulap vechi, sprijint de dulap in parte stanga un mop iar in partea dreapta o placa de skate cu un cap de mort ornata.
As fi putut sa vad in imaginea asta o intreaga poveste fara vreun sfarsit imprevizibil.
Ar fi sunat cam asa: bicicleta verde intruchipand dragostea. Mopul, mereu cu urmele ce le’a sters, sa ne aminteasca mereu de existenta cuiva care ne curata mizeria pe care ajungem sa o facem la un moment dat,iar placa de skate cu capul ei de mort sa fie sfarsitul previzibil despre care stim toti dar nu cunoastem mai nimic.
Ar fi fost in felul urmator.
El s’a indragostit de ea. Dragostea lor era vie, la fel de vie ca bicicleta care verde fiind seamana cu o frunza prin care seva circula cu viteza luminii datorita sentimentelor care curgeau neincetat intre cei doi. La un anumit moment cineva lasa in urma lui mizeria obisnuintei si a singurantei ca cel de langa nu te va lasa de izbeliste tocmai in clipa in care tu te’ai simtit debusolat si te’ai vandut pe’o acadea asemenea unui copil de 6 ani. Aici intervine mopul care pastreaza momentul ratacirii tale inca viu,indiferent ce produs de curatare imbatabila folosesti. De unde si vorba aceea “ciorba reincalzita nu mai are niciodata acelasi gust”.Intotdeauna m’am intrebat de ce ciorba si nu…mancarea de la MC Donald’s? Acea mancare ar fi mult mai potrivita decat batrana ciorba. Cartofii cel putin sunt de’a dreptul respingatori iar chifla in care se strang te miri ce la mijloc este o mare guma de mestecat cu gust de semicarne.
Sa ne intorcem la peisaj. Placa de skate cu acel cap extraordinar de atragator si chipes. Ea este finalul irevocabil. Poate fi orice fel de final. Poate fi finalul iubirii perfecte pe care nu o poate misca din loc nici cutremurul din ’77,poate fi finalul vietii lui, sau al ei,sau finalul lumii care i’a unit,preconizat pentru anul 2012 dupa mayasi.
In alta ordine de idei bicicleta aceea atarna foarte amenintator de un cui amarat care ar fi putut ceda oricand. Mopul sprijinea dulapul in pozitie de atac simtind ca va urma o mare pata pe pardoseala.Ma privea cu spirit critic intrebandu’ma parca:”ti neaparat sa iti curat dintii de pe jos, sa’i iau la numarat si sa incerc sa ti asez la loc,tu sperand ca am terminat stomatologia si stiu exact care de unde provine?” .Iar acel craniu albinos ma privea direct in ochi incarcand parca sa’mi spuna : „nu te lasa dusa de bicicleta pentru ca la un moment dat iti vei dori sa mergi fara maini iar rezultatul nu poate fi decat ca finalul acelui banc:mami mami,uite merg fara dinti !!”.
Este doar un peisaj…cu obiecte obisnuite puse anapoda care nu inseamna nimic.
Un peisaj putin bizar dar totusi total spontan.
Mi’a facut bine pentru ca am inteles ca nu intotdeauna lucrurile stau fiecare in sertarul in care trebuie. Mai exista si secvente in care inima urca cu liftul in gat, limba ti se face covor pe jos, capul zboara printre nori, genunchii se lasa atinsi de pamant si creierul se scurge in inima.
M’am ridicat de pe canapea, mi’am luat geanta, tigarile si telefonul si am iesit din povestea mea de dragoste pentru ca imi place sa dorm pe diagonala si sa sar peste micul dejun…
