Nu ma gandesc neaparat la apa…

Nu ma gandesc nici la noroi…

Ma gandesc in genere la noi.

Oricat de ascutite ar fi colturile, si oricat de dure, in final tot blande si rotunde sunt. Ceva le modeleaza, le alina, le taie din asprime si face din patrat cerc. Un cerc vicois in care ne invartim, un cerc ametitor din care poate nu mai iesim niciodata. Dar daca ridicam ochii spre cer… poate vartejul din pahar nu va mai avea atat de multe grade incat sa ne ia mintile cu mainile si sufletul cu forta.

Pana si vantul din suflarea ta poate taia pietrele-n doua, si furtuna din ochii tai le poate crapa de ciuda sau de durere. Ele, colturile,se rotunjesc, insa duritatea pietrei ramane. Un fel de lama imbracata in pene. Ii zaresti sclipirea in lumina si ii simti ascutimea in intuneric cand ti-e somnul mai dulce . Atat de dulce incat nu simti cu iti ia respiratia si cum o zmeura zdrobita ti se scurge printre buze. Te taie pe lung si pe lat si tu te dezbraci in continuare pentru a nu-i obstructiona traiectoria atat de calda si de pasionala. Iti deseneaza pe tine povesti de dragoste nemaivazute doar auzite din  povesti. Iti despica ratiunea si luciditatea pe din doua iar tu tragi cu unghiile de margini pentru a-i arata mai mult decat lungimea taieturii.  Ii intinzi pe nesimtite gleznele pentru a-ti reteza tendoanele. N-ai nevoie de picioare pentru a continua agonia. Statornicia este cel mai bun mijloc de transport si alearga mai repede ca 100 de picioarela un loc.

Orice cap este spart la un moment dat de o piatra…al meu de ce nu ar fi?…

Rochie de mireasa mi-am facut din multe pietre, ca mai apoi sa ma arunc in gol. Sa fiu sigura ca ma trage destul de jos pentru a nu mai putea vreodata privi inspre albastru.  De plictiseala , in marea mea cadere, mi-am muscat gulerul, apoi manecile , apoi fusta, apoi corsetul…

Eliberata de noi si imbracata in nimic , m-am inaltat atat de sus si am vazut ca nu mai vad nimic…am fost fericita … dar m-am plictisit.

Mi-am adus aminte atunci ca am o piatra in par si am aruncat-o cat am putut de jos, iar dupa ea m-am aruncat si eu.

Zac din nou in apa rece printre pietre , insa de aici soarele nu-mi poate topi aripile …

Urati si strambi, nu longevivi.

Stateau de vorba ore-n sir

Despre tablouri, lumi si jir.

Si cum stateau ei sprijiniti

Unul de altul opintiti,

Au vazut lumea cu alti ochi,

Decat aceeia Limpezi Orbi.

Si-au realizat ei tot atunci

Ca suntem toti ca niste muci,

Un deget doar ne trebuieste

Sa ne-mprastiem in zari muteste.

Indata ce ei au vazut

Ca apa se face pamant

Si cerul se face scrum,

Au adormit cei doi in drum.

De dimineata-o raza alba

Le-a dat o lovitura-n barba.

Ei s-au trezit si au vazut,

Cum totul sub ei era ud.

Ce ticaie la orice pas

Ore in sir te uiti la el,

Cum curg la vale fier si otel.

Se scurge timpul ca-n tablou,

Tu te tot uiti, te uiti a bou,

Minutele se fac mai mari

Se fac ore , ca mai tarziu magari.

Sa nu te-ntrebi de ce la fix

Un pui de cuc zace-n abis

Si uita sa iasa la tine

Sa-ti cante-n cap plecari rapide.

Limbile-s rosi’ ca de foc

De multe ori ard tot pe loc,

Insa cand ele se fac scrum

E greu sa le aduni tu singur.

Cifrele se-nvart si ele,

Fac haz de tine si de Iele.

Se schimba de la zi la noapte

Si fac din dimineti doar soapte.

Tu nu mai stii de-i azi sau maine,

Sau de e ieri cand ai luat paine.

Iti rad in nas cu unghiuri stramte,

Si fac din vise doar farame.

L-ai ignorat atat pe ceas,

L-ai aruncat si-n aragaz.

A stat acolo si a copt,

Ca mai tarziu sa Te-arda Tot!

Mai mult de- atat nu pot vedea.

Purta doi ochi si par balai,

Iar zambetul-era malai.

Era ceva ce n-am vazut

Era asa opac si mut.

Purta manusi si pene mov,

De-ai fi zis mai mult un morcov.

Lunga-i era suferinta

Pana-n pamant  acoperea fiinta.

Avea si-un cos de paie alb

Si-un caine aspru si bolnav.

Gura n-avea, nu-i trebuia

Si nici urechi nu auzea,

De gene nici nu mai vorbesc

Era prea spana pentru omenesc.

In falduri ii cadeau obrajii,

Aceleasi ce-i pazeau ei pasii,

Iar nasul ii cadea si el

Pe alunita de nichel.

In urma ei a ramas verde,

Flori multe au facut perete

Ca sa nu vad eu cum trece,

Pe langa mine o poveste.

De mirosit nu mirosea,

N-avea parfum si nu vroia.

Atat iti trebuia sa vezi,

Cum din pantofi ieseau livezi.

Era urata rau saraca,

Doar ca din ea se nastea Soarta.

Poate nu ti-ar mai veni atat de greu

Sa rupi din mine ,sa musti si sa degusti

Si sa gandesti in gand : ” eu nu mai vreau sa plec spre alte usi!” .

E ca o ata totul pe pamant

E ca un fulger mereu al meu gand.

Astept asa cu inima-ndoita

Sa nu iti pierzi in zari a ta dorinta.

Un cactus mi-a-ntepat fiinta

Da-a nu fi eu ci lacrima vointa .

Ma arde-un soare ce doar eu il vad

Ma doare-n gat de la un simplu nod.

In ape-adanci te scalzi tu Peste,

Cu solzii reci si vise dese,

Auzi sirene si vezi glasuri

In ale tale zeci popasuri.

Doar un pescar te poate prinde

Doar unul singur ca un dinte

Te ia cu el in a lui plasa

Iar eu ma uit cum uit de casa.

Ma arde dar nu ma topesc

Pentru ca zac in ape-adanc

In masele de alge vii

Unde scoicile nasc multi copii.

Ai sa te-ntorci numaidecat

Sub alta forma in adanc.

Ce am sa fiu atunci nu stiu,

Dar cred ca am sa fiu Pustiu.

Tehnic vorbind fiecare se scalda in propriul acvariu,

Tehinic vorbind mi-am inghitit orice cuvant

Tehnic vorbind viata e un continuu travaliu .

Da-i drumul puiului sa iasa

Sa zburde pe campii si sa pasca,

Macar in viata asta,

Pentru ca in urmatoarea s-ar putea sa nu se mai nasca.

Tehnic vorbind ori e alba ori e neagra,

Tehnic vorbind limba mi-e amara,

Tehnic vorbind am si casa am si masa,

Tehnic vorbind , la ce bun daca tot pici in plasa?

Lasa-l sa miroasa iarba si sa guste roua,

Sa simta primejdia si sa vada cacealmaua,

Cum fierbem toti in aceeasi oala, acelasi terci

Fara sa se-ntrebe vreunul daca mai suntem noi , sau suntem melci.

Zmeie de vant ridicate
Sa-ti poarte sufletul aparte,
Iar zmeii de pe pamant
Sa-ti muste trupul flamand!

Pasii sa te duca departe
Sa te fereasca de drumuri desarte
Ochii sa-ti lumineze calea
Si valuri sa-ti sarute marea!

Urechea sa-ti cante cu re si cu do
Cantece vesele, Maya Kiddo!
Buzele sa-ti fie spalate-n sarut
Si ce va urma sa treaca-n trecut!

Danseaza inca un an
Pe ritm rebel si profan!

In ochi nevazutul si pe buze mutul.

Din piept imi ies cuvinte oarbe,

Insa toate adunate, nu se vad de departe.

Am in palme urme de bucati de carne taiate

Julituri in coate,

Genunchii sunt si ei mere coapte,

Insa toate adunate, nu se vad de departe.

Urechile imi plang cu lacrimi de sange

Nu se simte nici sfoara cum se strange,

Din gene imi ies soapte surde,

Insa toate adunate , nu se vad de departe.

Intr-un voal mi-a putrezit fiinta,

Ca prin vis imi mai cunosc dorinta

De-a nu lasa dupa mine decat o simpla noapte,

Insa toate adunate, nu se vad de departe.

Ce-as putea sa fac cu ele?

Ah…si un creion. Dar pe el il las pentru mai tarziu.

As putea sa fug cu ele in lume, peste mari si tari, peste fluvii si campii, sa merg asa pana tocesc 7 perechi de sandale de fier,sec fantanile iesite-n cale si mananc tot jaratecul cailor din povesti.

Previzibil final al povestii as avea. Nu vreau asta.

As mai putea sa le agat in cuier si sa trec pe langa ele in fiecare zi , privindu-le si imaginandu-mi tot felul de scenarii fara a misca un deget in a aduce vreunul la bun sfarsit.

As mai putea sa le port si sa ma duc la culcare unde te voi visa cum iti plimbi mana prin parul meu , pana cand palaria va ceda caldurii mainii tale si se va arunca de la un metru 73, cazand dezarmata la picioarele tale. Sa visez cum ma invalui cu privirea ,pana cand, ametit de atatea piruete, fularul se va dezlipi de gatul meu si mi se va lega de maini, pentru a ma duce spre inchisoarea sufletului tau , de unde nu as mai vrea sa ies vreodata.

Le-as putea imprumuta uneia din prietenele mele. Dar daca mirosul meu se va amesteca cu parfumul ei? Ai mai sti tu oare in ce directie sa o apuci pentru a ma gasi pe MINE, si nu pe alta?

Pana una alta, mai bine iau creionul in mana , pentru ca sub vraja lui stiu exact ce trebuie si vreau sa fac.

Te voi desena pana in cele mai mici detalii, pentru ca te-am gasit si te-am gustat. Stiu exact cum arati si nu voi intampina dificultati in ati face un portret.

La final il voi pune sub perna iar dimineata…

„-Cafea sau ceai…? „ .

Dar nici macar EU nu te stiu.

De esti inalt, voinic sau prost,

Tot nu am cum sa te descos.

O lume-ntreaga se intreaba

Eu te visez si-mi vad de treaba.

Iti impletesc povesti si-ti tes covoare

Si ma intreb, pentru ce oare?

Ma uit in gol si iti vad chipul

Respir prin tine sa-mi mai pierd timpul.

De oi fi tu sau o fi altul

Nu am sa stiu, nu imi bat capul.